Studiile în străinătate îți oferă o mulțime de avantaje, de la curricula internațională și profesorii cu experiență, până la internship-uri relevante și oportunități pentru viitoarea carieră. Dar dacă ai putea avea toate acestea și ceva în plus chiar aici, în București?
De peste 10 ani, BISM (cunoscută atunci ca Maastricht School of Management Romania) livrează programe de business pentru profesioniști. Peste 400 de absolvenți au făcut cursurile școlii în această perioadă.
Cu ajutorul lor, ne-am rafinat cunoștințele și suntem gata pentru un nou nivel, studiile de licență. Experiența ne-a arătat că e nevoie de pregătire de business chiar din primii ani de studii. Aplicată, conectată la realitate și care oferă ce e mai bun din două lumi: cea internațională și cea locală.
Acum nu mai trebuie să alegi dacă să pleci la studii în străinătate pentru o facultate internațională. BISM a lansat 3 programe de licență, în parteneriat cu Abertay University. Aceasta e una dintre cele mai bine cotate universități britanice pentru calitatea predării. Studenții vor studia la sediul BISM din București, iar la absolvire vor obține o diplomă din UK.

Sperăm să îi convingem pe copiii inteligenți să rămână în România oferindu-le tot ce e mai bun din cele două lumi. Le oferim educație britanică, curriculă și diplome, iar lectorii noștri sunt oameni de afaceri români și străini cu experiență locală și regională. În plus, vor avea oportunitatea de a pune în practică ce învață la companii de top din România.
Radu Atanasiu, Associate Dean, BISM
Studenții pot alege între 3 programe, cu predare în limba engleză:
Durata studiilor este de 3 ani, iar diploma oferită de Abertay University este recunoscută internațional. Practic, studenții BISM vor putea accesa curricula britanică fără a fi nevoie să plece din țară.
Cursurile din programă au fost alese pentru a fi relevante în mediul actual de business. Pe lângă experiența academică, studenții vor merge și la internship-uri. Facilitate de școală, acestea vor asigura că informațiile teoretice devin practice. Că sunt aplicate și utile pentru viitoarea lor carieră, de manager sau de antreprenor. Curricula integrală e aici.
De ce să studiezi în țară când ai putea să pleci la facultate în afară? Depinde ce îți dorești!
Dacă știi sigur că, în acest moment, vrei să pleci în străinătate, să studiezi și să lucrezi acolo, atunci probabil că alegerea potrivită o reprezintă o facultate din afară. Dar dacă nu știi cu siguranță ce vrei să faci în viitor, unde vrei să trăiești sau unde îți dorești să lucrezi, trebuie să alegi un program care te va pregăti pentru orice vei face, atât pe plan local, cât și internațional.
Programele noastre sunt predate de un mix de lectori români și internaționali, cu studii de caz din România și din alte țări. Cursurile sunt predate de profesioniști din business. Dornici să împărtășească informațiile pe care le-au acumulat în ani de muncă, ei vin să predea luându-și din timpul de la birou. Pentru ei, este mai important ce oferă celor aflați la început de drum. Poți să vezi profesorii din programele de licență aici.
De exemplu, în programul de marketing predau reprezentanți ai Canopy, o agenție de digital bine cunoscută de piață. Lor li se adaugă profesioniști ca Vladimir Oane (co-fondatorul UberVU, un business vândut către Hootsuite, și al Deepstash, desemnat startup-ul anului în 2020).
Studenții vor învăța contabilitate și finanțe de la consultanți precum Joy Chan (fost consultant al guvernului din Singapore) și Anamaria Chiriță (trainer și consultant acreditat ACCA - Association of Chartered Certified Accountants). Iar în programul de business, cursurile vor fi predate de profesioniști precum Steven van Groningen (CEO al Raiffeisen Bank) și Sandra Jitianu (Consultant de HR cu peste 15 ani de experiență).
În același timp, misiunea BISM este să creeze agenți de schimbare. Acele persoane care merg în mediul de business și în societate și fac lumea un loc mai bun. Iar un agent de schimbare nu lucrează singur, așa că ne ținem aproape comunitatea.
Cei peste 400 de membri din comunitate sunt cei care vor deveni partenerii, angajatorii, finanțatorii sau chiar angajații absolvenților studiilor din licență. O rețea de profesioniști la care poți ajunge din doar câteva mailuri și care îți vor fi sprijin chiar și după terminarea studiilor.
Mai mult decât studiile, în țară sau în străinătate, la alegerea unui program de licență ar trebui să conteze preocuparea pentru student. La BISM:
La Abertay ne mândrim cu pregătirea studenților noștri pentru carieră și oferirea unor oportunități transformaționale. Acest focus va fi dezvoltat mai departe prin parteneriatul cu BISM. De-abia așteptăm să îi primim pe noii studenți în familia Abertay.
Liz Bacon, Deputy Vice-Chancellor la Abertay University

Perioada de admitere este deja deschisă pentru toate cele 3 programe de licență și se desfășoară până pe 31 august. Dosarele sunt procesate pe măsura în care sunt primite, iar răspunsurile sunt date în scurt timp după trimiterea lor.
Actele necesare înscrierii sunt:
Criteriile de admitere sunt:
Cursurile încep în septembrie, iar studenții interesați pot vizita școala pentru a afla mai multe detalii despre programe, profesori, curricula și admitere. Completează formularul de mai jos pentru a te înscrie la open days sau pentru a ne trimite un mesaj despre studiile în străinătate în România:
Executive
AI
Masterclass
Sales
Head of Tax Technology & Innovation @ Deloitte
Leo Alexandru is a technology and business leader with over 18 years of experience building and scaling tech-driven organizations. He leads Tax Technology and Innovation for Deloitte Romania, focusing on AI adoption, digital transformation, and operating models for complex, regulated environments. He teaches Digital Transformation at the university level, writes “The Antifragile Intelligence” newsletter on Substack, and is building courses on AI literacy and strategy for leaders navigating the intersection of technology and business.